FIERARII – Teatrul Național București, Sala „Ion Caramitru”
28 septembrie 2026, ora 19:00

Subiectul comediei **„Fierarii”** de Milos Nikolic, dramaturg născut în Kosovo în 1939, a cucerit de-a lungul timpului numeroase teatre din România și din străinătate, unde a fost montat sub diverse titluri. În varianta de la Teatrul Național București, regizorul **Horațiu Mălăele** revine la acest text pe care îl iubește vizibil și își asumă și rolul principal, construind un spectacol cu un umor special, dar și cu un mesaj puternic.

În textul original, povestea pornește de la un fierar neamț care află după mulți ani că fiul pe care îl credea al lui este, de fapt, copilul unui român. În adaptarea semnată de Horațiu Mălăele, situația capătă accente și mai savuroase: **Grigorie**, fierar român, descoperă că fiul său este copilul ungurului **Peter**; Peter află, la rândul său, că fiul lui are ca tată pe rusul **Ivan**, iar Ivan constată, cu stupoare, că fiul său „aparține” lui… Grigorie. Această încurcătură „genetică”, rotită într-un cerc aparent fără ieșire, are o cauză clară – **războiul** –, căci toți cei trei sunt fierari de meserie, dar au fost și soldați trimiși pe front.

Dincolo de comicul situațiilor, piesa atinge teme serioase: consecințele războiului asupra vieților oamenilor simpli, identitatea și apartenența, dar și felul în care naționalismul este folosit și „trâmbițat” în mod fals ca doctrină politică în Europa de azi. Publicul râde, dar este invitat și să reflecte la orgoliul cu care ne revendicăm „origini pure”, când realitatea – inclusiv în spectacol – arată un amestec inevitabil de destine și rădăcini.

Horațiu Mălăele pornește de la traducerea Veronicăi Lăzăreanu, presărată cu expresii triviale ce accentuează stilul direct, necosmetizat, al personajelor. Scenografia poartă semnătura **Mariei Miu**, care construiește pe scenă o fierărie autentică, detaliată minuțios cu unelte și obiecte specifice, completată de elemente dintr-o gospodărie modestă. Decorul nu este doar frumos vizual, ci și extrem de funcțional, permițând o mișcare scenică variată și subliniind universul oamenilor simpli pe care piesa îi aduce în prim-plan.

În text, femeile apar reprezentate printr-un singur personaj: **Matilda**, soția lui Grigorie. Ea susține cu convingere că nu și-a înșelat bărbatul în cei patru ani cât acesta a fost pe front în Rusia, ci a urmărit doar ca breasla fierarilor să nu piară, să aibă urmași. Argumentul ei se sprijină pe ideea că, după agricultori și păstori, fierarii reprezintă una dintre cele mai vechi meserii ale lumii, evocată chiar și în Biblie, și că aceste profesii stau la baza existenței oamenilor simpli. Ironia amară a vremurilor moderne este că, deși Matilda își dorește perpetuarea tradiției, fiii nu mai vor să fie fierari – tatăl află că au ales alte profesii, îndepărtându-se de vechea breaslă.

Spectacolul are o durată de **o oră și zece minute**, iar începutul este marcat de o scenă de aproximativ cinci minute în care Grigorie caută „ceva” prin fierărie, pe întuneric, doar cu o lanternă. Deși aceste căutări absurde nu au un rol clar în desfășurarea ulterioară a acțiunii, ele introduc atmosfera și tipologia personajului,