CONCERT DE COLINDE
TRONOS BATE LA USA INIMILOR VOASTRE
- Data
- duminică, 20 decembrie 2026
- Ora
- 19:30
- Locație
- Sala Dalles, București
Despre eveniment
TRONOS bate la ușa inimilor voastre – Concertul de colinde al Crăciunului, la Sala Dalles, București, pe 20 decembrie 2026, de la ora 19:30.
Mirosul de brad, aroma cozonacului cald și amintirile copilăriei vestesc apropierea sărbătorilor. Este perioada în care ne întoarcem acasă, împodobim bradul, aprindem lumini în jurul nostru și redescoperim lumina din suflet. Este vremea colindelor.
Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles” și Grupul Psaltic TRONOS al Catedralei Patriarhale vă invită la un concert de Crăciun emoționant, devenit deja tradiție la Sala Dalles. Intitulat „TRONOS BATE LA UȘA INIMILOR VOASTRE”, spectacolul aduce, an de an, vestea Nașterii Domnului prin glasuri care amintesc de cântecul îngerilor.
Veți asculta colinde tradiționale românești și cântări psaltice, într-o atmosferă inspirată de sărbătorile de odinioară: colindul străbun cântat lângă sobă, „O, ce veste minunată!” răsunând pe ulițe acoperite de zăpadă și bucuria nașterii Pruncului Sfânt.
Sub îndrumarea Părintelui Arhidiacon Mihail Bucă, teologii și psalții Grupului TRONOS vor transforma seara într-o întâlnire plină de căldură, credință și emoție. Pregătiți-vă pentru momente care vă pot aduce lacrimi în ochi și vă pot purta către un Crăciun curat, sfânt și românesc.
Veniți să colindăm împreună, să retrăim bucuria Crăciunului și să deschidem ușa inimii, pentru că TRONOS bate la ea.
















