Autopsia unor întâmplări nevinovate
- Data
- vineri, 16 octombrie 2026
- Ora
- 20:00
- Locație
- FF Theatre
Despre eveniment
Distribuție: Oana Brânzan Regie: Ofelia Popii Adaptare după: Gérald Gruhn Muzică originală: Radu Popescu
Nu toate poveștile au eroi. În aceasta, apare o fată fără nume, venită de foarte departe, înconjurată de gol, dar care are propriile ei puteri: vindecarea de sine, adică îndrăzneala de a privi cu atenție trecutul și rădăcinile, chiar cu riscul de a se confrunta cu un adevăr dur.
Autopsia unor întâmplări nevinovate este o tragicomedie cu umor negru, în care râsul devine adăpost în fața durerii. Cât de mult poate răni lipsa iubirii, a protecției, a empatiei și a altor valori esențiale? Te descurci cum poți! Dacă ești o fată isteață și plină de imaginație, găsești soluții pentru orice problemă. Până la urmă, în lumea asta, dacă reușești să supraviețuiești, capeți și dreptul de a fi fragil.
„Găsește un copil nevinovat, ține-l departe de orice valoare morală sau etică, rupe-i în două nevoia de iubire, apoi dă-i drumul în viață, după ce a cunoscut singurătatea, și o să ai parte de cel mai comun caz de supraviețuire într-o lume ce te formează după chipul și asemănarea ei… Un text ce te face să te întrebi ce înseamnă să fii puternic și sparge clișeele despre psihopați. Interpretarea Oanei te răvășește și te înduioșează, râzi, în timp ce îți ștergi lacrima cu jenă.” – Ofelia Popii








