SF (SUPER FRAGIL)
- Data
- duminică, 18 octombrie 2026
- Ora
- 19:00
- Locație
- Teatrul Excelsior - Sala Ion Lucian, București
Despre eveniment
SF (SUPER FRAGIL) este un spectacol de Andrea Gavriliu care pune în opoziție libertatea firească a copiilor și tendința adultului de a-și reprima impulsurile. Demersul propune exprimarea printr-un limbaj coregrafic, într-un spațiu ce sugerează un loc de joacă, unde lumina și sunetul produc treceri bruște între vârsta de 6-9 ani și cea de 20+.
Cu Ciprian Chiujdea, Vlad Crudu, Iuliana Danciu, Vlad Furtună, Iulia Lupașcu și Ileana Ursu, spectacolul aduce în prim-plan întrebarea dacă mai există acel râs sau plâns fără rețineri, ori dacă ele au fost de mult înăbușite. Cei șase tineri actori-dansatori încorporează aceste vârste pentru a aminti de ce-am avut și ce-am pierdut, precum și de farmecul lui când o să mă fac mare, adică al speranței.
















