MACHINAL
- Data
- sâmbătă, 31 octombrie 2026
- Ora
- 19:00
- Locație
- Teatrul de Stat Constanța - Sala Mare, Constanța
Despre eveniment
Adaptare după Sophie Treadwell
Regie: Diana Mititelu
Scenografie: Iulia Petrescu
Traducerea și dramaturgia la scenă: Daria Ancuța
Coregrafia: Mariana Gavriciuc
Lighting design: Cristi Niculescu
Vârsta: 14+
„Machinal” este un thriller emoțional despre o femeie prinsă într-o lume care se mișcă precum un mecanism perfect calibrat. Un mecanism fără timp pentru ezitare, dorință sau visare.
Pornind de la textul puternic scris în 1928 de jurnalista și dramaturga americană Sophie Treadwell, spectacolul regizat de Diana Mititelu aduce pe scenă o poveste de o actualitate tulburătoare despre presiunea conformării, despre căsătorii aranjate din teamă, despre slujbe care te apasă și despre intimități transformate în capcane.
Pe scena Teatrului de Stat Constanța, actori din generații diferite se întâlnesc cu tineri colaboratori, studenți la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius” din Constanța, într-un spectacol intens, cu ritm alert, imagini puternice și o energie care pulsează până la ultima replică. „Machinal” vorbește direct și fără menajamente despre condiția femeii, despre singurătatea în doi, despre libertate și despre prețul ei.
Un spectacol care te prinde în angrenaj și nu îți mai dă drumul.
Distribuția: Mihaela Velicu, Vlad Lință, Laura Iordan, Theodor Șoptelea, Ramona Niculae / Catinca Hanțiu, Marian Adochiței, Remus Archip, Aurelian Culea, Alina Manțu, Liliana Cazan, Adrian Dumitrescu
Figurație: studenții Andreea Bureschi, Daria Cojocaru, Constantina Moroianu, Rebeca Zaiț, Nicolae Chiriac, Alina Constantin, Bianca Ghiță, Bianca Ilie

















