Desteptarea (FNT 2026)
- Data
- marți, 20 octombrie 2026
- Ora
- 16:00
- Locație
- Teatrul Excelsior - Sala Ion Lucian, București
Despre eveniment
de Doru Vatavului
Regie: Bobi Pricop
Muzică și videoart: Ironic Distors
Asistent regie: Mihai Gligan
Motion graphic: Bogdan Țolea
Programare video: Constantin Șimon
Operare video: Șergiu Domide
Coordonator actori-liceeni: Cosmin Petruț
Psiholog consultant: dr. Ioana Drugaș
Recomandare vârstă: 14+
Durata: 2h
Data premierei: 17 ianuarie 2026
„Deșteptarea” spune povestea Amaliei, o adolescentă de 16 ani, elevă la un liceu de prestigiu, aflată între nevoia de validare, presiunea de a performa și violența invizibilă a mediului online. Vestea că s-a calificat la etapa națională a olimpiadei de română declanșează numeroase reacții, însă nu pe pagina liceului, ci în zonele internetului care nu pot fi controlate sau moderate. Acolo apare, în cele din urmă, o imagine compromițătoare care ajunge să circule printre colegi și pe paginile de bârfă ale orașului.
Consecințele o copleșesc pe Amalia: rușine, izolare, agresiune verbală, stigmatizare publică, neîncrederea adulților și lipsa de reacție a instituțiilor. Scrisă pentru adolescenți și interpretată de adolescenți împreună cu părinții lor adevărați, piesa urmărește reacțiile colegilor, ale familiilor și ale profesorilor, arătând cum responsabilitatea se împrăștie, iar vina se deplasează constant.
Construită ca o polifonie de voci digitale și confesiuni intime, „Deșteptarea” propune o radiografie a adolescenței în epoca rețelelor sociale și a inteligenței artificiale. Spectacolul vorbește despre pierderea controlului asupra propriei imagini, despre fragilitatea identității, despre granița foarte subțire dintre real și fabricat atunci când tehnologia devine armă și despre ce înseamnă maturizarea atunci când aceasta se petrece mai mult în cloud decât în corp.
















