METAMORFOZA (FNT 2026)
- Data
- vineri, 23 octombrie 2026
- Ora
- 20:30
- Locație
- Teatrul Excelsior - Sala Ion Lucian, București
Despre eveniment
METAMORFOZA, de Franz Kafka, este o producție despre fragilitate, transformare și despre puterea de a privi în ochi ceea ce ne înspăimântă. Un spectacol despre noi toți.
Regia și adaptarea sunt semnate de Yuri Kordonsky. Scenografia: Oana Micu. Lighting design: Cristian Șimon. Sound design: Andrei Doboș. Asistenți regie: Vasea Blohat, Șerban Suciu. Asistent scenografie: Miruna Rădulescu. Regia tehnică: Andreea Ghiciu. Producător delegat: Camelia Moroianu. Recomandare de vârstă: 14+. Durata: 2h 10′ / Pauză: Nu.
Nuvela celebră a lui Kafka, Metamorfoza, lovește ca o palmă peste față. Un bărbat se trezește transformat într-o insectă, mai exact într-o larvă de Chrysopa perla, o insectă din familia Chrysopidae și subfamilia Chrysopinae. Fără explicație. Fără scăpare. Brutal. Absurd. Gregor Samsa, fiu exemplar și comis-voiajor de încredere, devine peste noapte un corp de neatins. Familia lui, speriată la început, îl îndepărtează treptat, în tăcere, din propria viață, în timp ce lumea de dincolo de fereastră își vede nepăsătoare de drum. Ca și noi, în fiecare dimineață, Gregor se trezește într-o lume în care podelele se clatină, pereții se sfărâmă, ușile nu se mai deschid, iar tăcerea se întinde ca o boală. Și rămâne prins, ca și noi, între cine credea că este și cine se teme că a devenit.
Versiunea noastră a Metamorfozei nu e despre o insectă, ci despre fiecare dintre noi. Despre cum frumusețea și cruzimea, dragostea și dezgustul, ruptura și armonia pot conviețui în orice familie, în orice casă, în orice lume. Kafka lasă această rană deschisă. Noi o păstrăm la fel. Un bărbat se trezește transformat într-o insectă, o larvă de Chrysopa perla. Lumea nu observă: e frântă, indiferentă, ternă. Și totuși, undeva, ascunsă în toate astea, se naște o frumusețe fragilă. Pentru că nicio metamorfoză nu e completă până nu-și întregește ciclul. Metamorfoza lui Kafka nu e o metaforă. E o oglindă. Așa cum spunea Nabokov: fiecare om are aripi – dacă ar ști doar cum să le deschidă…
Distribuția: Gregor: Marius Turdeanu, Matei Arvunescu, Alex Popa, Dan Pughineanu, Mircea Alexandru Băluță. Grete: Oana Predescu. Mama: Mihaela Trofimov. Tatăl: Bogdan Nechifor. Servitoarea: Dana Marineci. Administratorul-șef: Mihai Mitrea. Primul chiriaș: Dan Clucinschi. Al doilea chiriaș: Dragoș Spahiu. Al treilea chiriaș: Ovidiu Ușvat.
















