Mai Pacala ca Tandala
Teatrul Muzical Ambasadorii
- Data
- sâmbătă, 7 noiembrie 2026
- Ora
- 11:00
- Locație
- Palatul National al Copiilor – Sala Mica, București
Despre eveniment
Mai Pacala ca Tandala
Palatul National al Copiilor – Sala Mica
7 Noiembrie 2026 ora 11:00
Vă invităm la un spectacol plin de voie bună, o aventură în care se regăsesc texte adaptate după scrierile lui Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, Ioan Slavici, Costache Negruzzi și Petre Dulfu.
Prin povestea celor doi năzdrăvani, Păcală și Tândală, copiii pătrund într-un univers pur românesc și descoperă o lume veche, necunoscută lor, prin umorul vieții de la țară, cântece și expresii populare tradiționale. Mesajul spectacolului este că orice problemă poate fi depășită prin istețime, ingeniozitate și haz, așa cum reușesc și eroii noștri să facă tot ceea ce își propun.
„Mai Păcală ca Tândală” este un șir de cântece, dansuri, zicale și glume, păstrate în memoria colectivă, astfel încât și copiii din generația tânără pot recunoaște o parte dintre elementele care alcătuiesc universul rural al celor doi.
Acțiunea se desfășoară la granița dintre realitate și supranatural, într-un loc în care poveștile cu zâne și basmele încă trăiesc: la țară. Printre capițe de fân, cu măști ritualice, muzică și petrecere, o poveste spusă la gura focului este adusă la viață de personaje fantastice, venite de pe alt tărâm.
















