Spectacoland — acasă

Micul Print

spectacol pentru oameni mari

Data
luni, 7 decembrie 2026
Ora
19:00
Locație
Teatrul Naţiei, Ploiești

Despre eveniment

Micul Print Teatrul Natiei – Ploiesti 7 Decembrie 2026 ora 19:00

„Ochii sunt orbi. Limpede nu vezi decât cu inima.” O montare minimalistă, gândită pentru oameni mari, scoate la lumină adâncimile celui mai citit text din literatura universală, într-o atmosferă sinceră și intimă. Decorul, costumele și scenografia sunt create de cei mai mari creatori ai lumii teatrului: spectatorii.

Laboratorul de creație este imaginația, iar mijloacele sunt cuvântul, muzica și fantezia. Cadrul este scena. Cei 3 actori, împreună cu cele 3 instrumente, îi conduc pe privitori prin toate planetele vizitate de Micul Prinț, într-o poveste emoționantă, presărată cu personaje comice și situații inedite, acompaniată de muzică live.

Durata spectacolului este de 1 h, fără pauză. Distribuția îi include pe Ștefan Ruxanda, Vlad Gălățianu și Ioniță Cristiana, iar regia este semnată de Ștefan Ruxanda. Proiectul este realizat de Teatrul ROD București, cu sprijinul EPSON România.

Spectacol recomandat persoanelor cu vârsta cuprinsă între 6 și 106 ani.

Sursa: ticketstore.ro (se deschide într-o filă nouă)