Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” vă invită duminică, 27 septembrie 2026, de la ora 18:00, la **Grand Opening Gala – Deschiderea Stagiunii 2026–2027**, un spectacol festiv ce inaugurează noua stagiune pe scena teatrului din București. Conceput ca un veritabil prolog artistic, evenimentul propune o incursiune muzicală în sunetele și stilurile care definesc identitatea acestui teatru.
Gala reunește, într-un singur spectacol, unele dintre cele mai reprezentative momente din repertoriul instituției, oferind publicului o imagine de ansamblu asupra întregii stagiuni ce urmează. Este, în același timp, o sărbătoare a muzicii și o ocazie de a readuce în prim-plan titluri îndrăgite, care nu au mai fost prezentate de o vreme, pentru a fi redescoperite în lumina reflectoarelor.
În această seară specială, veți regăsi eleganța clasică a operetei, intensitatea emoțională a marilor musicaluri și rafinamentul temelor din muzica de film, într-un program gândit să prefigureze reluările spectaculoase ale noii stagiuni. De la sonoritățile vieneze pline de vervă până la dinamica și dramatismul producțiilor moderne, Grand Opening Gala celebrează bucuria reîntâlnirii dintre artiști și public.
Toate forțele artistice ale Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” – **soliștii, orchestra, corul și corpul de balet** – se reunesc pe aceeași scenă pentru a crea tablouri muzicale ample, pline de energie, culoare și strălucire. Fie că sunteți admiratori ai farmecului operetei tradiționale sau preferați ritmul alert și vibrația musicalului, această Gală de deschidere este invitația perfectă către o stagiune memorabilă, bogată în revederi mult așteptate.
La pupitrul dirijoral se va afla **Constantin Grigore**, iar conducerea muzicală a corului este semnată de **Aurel Muraru**.
Regulamente importante pentru public:
– **Accesul copiilor sub 10 ani este strict interzis.**
– Din respect pentru artiști, vă rugăm să respectați ora de începere a spectacolului, 18:00. **Intrarea după această oră nu mai este permisă.**
– Persoanele care beneficiază de reduceri la bilete (pensionari, elevi, studenți) sunt obligate să prezinte **acte doveditoare** care să însoțească biletul.
Informații despre bilete:
Rezervările care nu sunt achitate se anulează automat cu 48 de ore înainte de spectacol. Biletele pot fi achiziționate online sau direct de la casele de bilete:
– Casa de bilete a Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, B-dul Octavian Goga nr. 1 – deschisă de marți până vineri între 12:00–19:00 și cu o oră înainte de spectacolele programate sâmbătă și duminică.
– Casa de bilete a Sălii Dalles, B-dul Nicolae Bălcescu nr. 18 – deschisă de luni până vineri între 10:00–17:00.
Pentru informații suplimentare despre eveniment, puteți contacta organizatorul:
**Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”**, CIF 4340099, București.














Comments are closed